Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru că Dumnezeu este în oameni. În credința mea, omul este întruchiparea lui Dumnezeu, în miliarde de ipostaze. Gândește-te că e că și cum tu, ai fi la scară mai mică, în 1000 de Tu, dar fiecare Tu, ar avea trăirea lui independent de celălalt dar în final, ești tot TU. Tu ești și aici, și acolo, și dincolo… ești în 1000 de locuri în același timp, făcând lucruri diferite. Fă un exercițiu mental și o să reușești să iți dai seama cam cum arată Dumnezeu. Din acest motiv, Dumnezeu este omniprezent, pentru că Dumnezeu este în TOT și TOATE. Noi toți suntem EL, UNUL, suntem EL care experimentează în miliarde de ipostaze. Noi toți suntem EL, și EL este Noi toți.
Mulți se plâng că nu au una sau alta, că și-ar dori ceva sau altceva, dar nu toți cer, și mai ales nu toți cer așa cum trebuie cerut. O vorbă veche spune că, “copilul care nu plânge, nu primește lapte”. Cam așa e și cu cel matur, degeaba plânge dacă nu cere și ca să întăresc ideea printr-o povestioară haioasă, vreau să vă readuc aminte, gluma cu cel care voia să câștige la loto și mergea în fiecare zi la zidul plângerii, unde băga în crăpăturile din zid, bilețelele cu dorința sa de a câștiga. Dumnezeu, văzându-l ani și ani la rând, cum se ruga să câștige, a țipat din cer și i-a zis: “Cumpără un bilet!!!”.
Cam așa e și cu noi, vrem, dar nu jucăm. Cerem, dar cerem poate greșit, sau poate deloc. Orice lucru ți-ai dori, ca să ajungă la tine, e nevoie de acțiunea mai multor factori. Universul funcționează după propriile reguli și nu după ale noastre. Există legi, așa cum le avem pe cele create de noi, legi nescrise, dar legi după care funcționează Universul. Există un Plan Divin, dar nu mulți ajung să-l înțeleagă, să-i înțeleagă funcționalitatea. Dacă vreți ceva, cereți, dar cereți din suflet, rugați-vă și când va fi momentul veți primi, iar după ce ați primit, mulțumiți, și nu doar lui Dumnezeu, mulțumiți tuturor celor care au făcut posibil ca să primiți ceea ce ați cerut, chiar dacă nu-i cunoașteți.
Un exemplu simplu ar fi o banală pâine. Vă este foame și vreți să cumpărați o pâine, o pâine să presupunem că vă costă 2 lei, o sumă banală. Mergeți la magazin, o luați din raft, mergeți la casă, o plătiți, apoi mergeți acasă și vă bucurați de gustul proaspăt al unei pâini calde, trosnind printre dinți coaja crocantă. Dar, v-ați gândit vreodată cum ajunge pâinea aia la voi, ce drum parcurge ea până la voi? Credeți-mă, nu e simplu deloc, iar pentru că acea coajă crocantă să vă bucure mușcătura, au luat parte o groază de factori. În primul rând, cel care a vândut bobul de grâu, apoi cel care cu toată dragostea l-a plantat, l-a udat, l-a îngrijit, l-a cules… apoi cel care l-a măcinat și l-a făcut faină, apoi cel care a creat sacul în care a fost transportată făina, apoi cel care a transportat făina la brutar, apoi brutarul cel care cu toată dragostea și sudoarea frământă, coace și scoate pâinea din cuptoare, apoi cel care transportă pâinea în magazin, apoi cei din magazin, toți care împreună fac ca acel magazin să funcționeze și aici mă refer la Toți: la omul de la curățenie, la omul care descarcă, la omul care așează pe raft și nu în ultimul rând la cel de la casă. La casă tu dai 2 lei, atât de puțin ca să primești o parte din munca atâtor oameni. Realizezi câți muncesc ca tu să ai acea pâine caldă și proaspătă pe masă? La fel se întâmplă și cu cererile pe care le facem, unele vin mai târziu, altele mai devreme, dar dacă le meritați, vin negreșit atunci când Universul va considera că este timpul să primiți. Dar trebuie să aveți răbdare pentru că doar Universul știe cât de mulți factori trebuiesc puși în mișcare pentru ca vouă să vi se îndeplinească ruga, cererea. Așa că, după ce primiți ceea ce primiți, mulțumiți-I lui Dumnezeu, Universului dar și tuturor celor care au luat parte, ca voi să primiți darul pe care l-ați cerut, pentru că așa cum am spus la început… Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru că Dumnezeu este în oameni, în noi toți.
Despre cum să primiți ceea ce cereți….într-un articol viitor.