Author: admin

Hijama – Tăiatul pe spate și aplicarea ventuzelor

Hijama Cupping este o terapie naturală, holistică și vindecătoare. Din păcate, datorită medicinii moderne și a chirurgiei, această terapie a fost uitată în timp.

Metode “barbare” în terapia alternativă.

Prima oară când am auzit de renumitele tăieturi, am fost împins de o curiozitate normală a unui terapeut ce nu se poate plafona și dorește perfecționarea sa, să aflu cât de valide sunt aceste terapii. Dacă săpăm internetul o sa vedem forumuri pline de pro și contra, prima oara m-au interesat părerile contra, dacă conțineau adevăr, însemna că “ceva e putred în Danemarca”. M-am lămurit repede citind pe sărite comentariile profanilor, care cu furcile imaginare în mâini, căutau din spatele monitoarelor, să ardă vrăjitoarele pe rug dar fără nici o bază solidă care să întărească negația lor. Plecând de la ideea ca specia umană a supraviețuit și fără antibiotice sau alte minuni ale chimiei moderne, am încercat sa aflu ce metode foloseau străbunii noștri, în cazul bolilor grave. Două dintre aceste metode se numesc simplu, “Tăiatul sub limbă” și “Tăiatul pe spate”. Nu sunt niște operațiuni extraordinar de grele, dar nici nu este bine să le aplice oricine, pentru că trebuiesc folosite anumite puncte. Fiind familiarizat cu meridianele energetice și cu punctele de presopunctură de la chinezi, aceleași puncte fiind folosite și în acupunctură, mi-a fost destul de ușor să-mi dau seama de ce se aplică în zonele respective. Într-un fel am fost chiar surprins sa observ cum străbunii noștri, Dacii, știau despre existenta punctelor din presopunctură, spun asta deoarece tăieturile se fac fix pe punctele chinezești. Normal, ca orice “căutător”, în prima fază, am fost să simt și să văd pe propria-mi piele efectul magicelor tăieturi. Nu m-am dus suferind, m-am dus să învăț secretul și să-mi demonstrez dacă și cum funcționează această “barbarie”.

Dacă despre tăiatul sub limbă se cunosc mai multe, despre tăiatul pe spate din ce în ce mai puține lucruri sunt cunoscute. La o aruncătură de ochi apar efectele marketingului ieftin și descopăr cu stupoare “ultimul tăietor sub limbă din Europa” din fericire, vreau să-i spun domnului tăietor sub limbă Olteanu, că nu este “ultimul tăietor sub limbă”, vreo 4 cunosc doar eu, bătrâne, dar în viată și active, unde-l mai pui și pe domnul Fulga cu toată armata lui de asistente 🙂 iar cel din urmă, dar nu ultimul, subsemnatul :), nici măcar ultimul “tăietor pe spate” nu se poate numi, necunoștința nu te absolvă de vină ;). Nu vreau sa expun aici istorisirile celor care s-au vindecat după astfel de proceduri, e plin internetul de ele și pot fi găsite printr-o simplă căutare pe Google, vreau doar să întăresc ideea, că aceste proceduri “barbare” chiar funcționează. Acum trebuie să vedem și la ce funcționează, pentru că nu ne tăiem asa aiurea ca să ne aflăm în treabă sau dacă am o luxație, o gripă, etc., gata, la tăiat sub limbă cu noi. Tăiatul sub limbă sau pe spate, nu rezolvă toate bolile Pământului!

Tăierea sub limbă și pe spate tratează și ameliorează nivelul colesterolului, al trigliceridelor, hipertensiunea, diabetul, tromboză și tromboflebitele, ficatul (hepatite, indiferent de virus, ciroze hepatice), infecții ale sângelui, tensiune arterială, acnee, varice, migrene, bâlbâieli, psoriazis, dar mai ales diabet. În plus, s-a constatat o creștere spectaculoasă a imunității persoanelor tăiate sub limbă, după circa o lună de la operație.

Punctul de vedere al medicinei moderne este că nu apare în nici un manual vreo explicație sau documentație cu referire la astfel de proceduri, sau că, prin aceste tăieturi se poate vindeca de exemplu o hepatită, și totuși, cum necum, se vindecă. Probabil au uitat ca pe vremuri, înainte de antibiotice sau pastilele chimiei moderne, se foloseau de fiecare dată lipitorile și în mare parte “lăsatul de sânge”. Metoda este simplă, în cazul tăiatului sub limbă, se fac două incizii mici cu o lamă și se lasă se curgă sângele aproape negru, plin de toxine și colesterol, într-un castron. Fascinant este faptul că la unii curg, ca niște fire de păr, bucăți de colesterol, curg atât de multe încât se fac ghemuri mici pe dinți sau chiar se văd în castron dacă la final se toarnă apă peste sânge, ele vor pluti la suprafață, alte persoane, cele “pufoase” elimină direct bucăți cât unghia de colesterol. Cantitatea nu este deloc neglijabilă, iar sângele are o culoare atât de închisă, încât zici că este petrol și nu sânge. Pentru metoda tăiatului pe spate, procedura este un pic mai complexă, se fac incizii cam de 1 cm. pe lângă paravertebrali, la distanțe exacte, 3 incizii de o parte și 3 de cealaltă, apoi se aplică ventuze pentru extragerea sângelui “bolnav”. Culoarea sângelui celui bolnav este foarte interesantă, dacă zona tăiată corespunde unui organ bolnav, sângele este foarte “murdar”, în zonele unde organul este sănătos, sângele este curat, iar din acest motiv se oprește sângerarea forțată cu ajutorul ventuzei. Zonele tăiate corespund inimii, ficatului, pancreasului și creierului, se spune că, dacă te tai pe spate, riscul de a muri de Atac cerebral sau Infarct miocardic (atac de cord), este nul.

Care este mecanismul nu știu, dar știu un lucru, ceva bun totuși se întâmplă. Dacă nu tăierea în punctele cheie rezolva problema, atunci un lucru e cert, “lăsatul de sânge” este și va rămâne o formă de terapie cu efecte benefice imediate.

Ia să vedem ce spune celebra doamnă Hildegard într-un articol preluat de pe www.leacuri.net :

La ce afecţiuni şi probleme ajută lăsatul de sânge din venă cu scop terapeutic după metoda Hildegard ?

Din cauza supărării, tristeţei şi mâniei se produce de către fiere bila neagră sau flegmă care rămâne şi se adună în sânge şi cauzează diferite boli şi tot felul de simptome şi dureri. De asemenea din cauza alimentaţiei nesănătoase cu produse toxice (carne de porc, cafea, etc.) , a alimentaţiei excesive, a consumului de crudităţi şi medicamente, precum şi a toxinelor din alimente şi mediul înconjurător în corp şi în sânge se adună tot felul de toxine şi secreţii dăunătoare care nu mai pot fi eliminate de corp de la sine. Hildegard descrie mai multe procedee prin care aceste toxine pot fi eliminate din sânge printre care cel mai efectiv şi mai simplu este “lăsatul de sânge din venă” aşa cum se numea în trecut. În ziua de azi se poate numi mai adecvat “luatul de sânge din venă”, deoarece se face cu un ac de seringă. Aplicarea de ventuze, de exemplu, ar fi o altă metodă de curăţire a sângelui, dar nu aşa de eficace că lăsatul de sânge din venă. Aplicarea de lipitori, deşi nu este descrisă de Hildegard, cunoaşte o renaştere spectaculoasă şi un un mare succes mare în occident, unde se vând pe an milioane de lipitori în scopuri terapeutice, tendinţa crescând din an în an.

Lăsatul de sânge poate contribui după cum scrie doctorul Strehlow din Germania, care aplică consecvent şi cu mare succes medicina Hildegard de peste 25 de ani ca şi lăsatul de sânge din venă la următoarele afecţiuni :

– dezintoxicarea corpului şi restabilizarea metabolismului la asimilarea şi procesarea grăsimilor, a zahărului (diabet), acid uric (gută, reumatism, artrită)

– elimină infecţia şi inflamaţia în caz de reumatism şi infecţii la piele, vezica, rinichi, uter, fiere, ovare şi căi respiratorii

– deranjări hormonale, dereglări de menstruaţie, climacteriu, boala basedow

– elimină inflamaţi venelor de la picioare, crampe musculare şi la nevi şi astma bronșitică

– eliminarea congestiilor de sânge sau de exces de sânge din plămâni, ficat, hipertensiune arterială, pericol de infarct şi comoţie cerebrală, hemoroizi

– oprirea sângerărilor în cazul exceselor de sânge din organe prin eliminarea excesului de sânge

– la boli de nervi: nevroza, depresii, migrene, epilepsii, schizofrenie, teamă, nelinişte, supraexcitaţie nervoasă

– la insomnie, boli ale tractului intestinal, boli de piele, acnee, neurodermită, eczeme, herpes, psoriazis

– la pre-cancer şi după operaţii de cancer

– boli de urechi, ameţeli, inflamaţiile urechilor, surzenie, gălăgie în urechi

– la boli de inimă, insuficienţă cardiacă, pericol de infarct, hipertensiune, diabet

– mijloc preventiv pentru menţinerea sănătăţii prin eliminarea toxinelor din sânge

Contraindicaţii

Dr. Strehlow: “Lăsatul de sânge nu se face atunci când corpul este slăbit rău sau la anemie puternică sau în cazul atacurilor de anghină pectorală “ precum şi la vârstele neadecvate.

Când se ia sânge din venă cu scop terapeutic ?

Hildegard : “să i se ia sânge la luna scăzătoare, adică în prima zi când luna începe să scadă sau în a doua sau a treia sau a patra sau a cincea zi. Însă nu mai târziu căci luarea de sânge mai devreme sau mai târziu nu are multe avantaje.”

Lăsatul de sânge cu scop terapeutic se face deci în prima după după lună plină, atunci când ea începe să scadă că şi în următoarele 4 zile. În altă perioadă de timp lăsatul de sânge este dăunător şi nu folositor, căci ar ieşi mai mult sânge sănătos decât toxine. De exemplu în noiembrie 2007 luna devine plina în ziua de 24. De poate lua sânge deci pe 25, 26, 27, 28 şi pe 29 noiembrie.
În ce condiţii se ia sânge ?

Lăsatul de sânge trebuie făcut dimineaţa pe stomacul gol, fără să fi băut sau mâncat nimic în prealabil, căci altfel sângele se amestecă cu substanţele toxice şi cu sucurile din mâncare sau băutură iar atunci substanţele toxice din sânge nu mai ies din venă aşa cum ar trebui, ieşind mai mult sânge sănătos decât toxine. Şi medicamentele trebuie evitate înainte de luarea sângelui. Cât privește stomacul gol înainte de lăsatul de sânge Hildegard scrie: „o excepţie o constituie oamenii care sunt foarte bolnavi şi slăbiţi, aceştia să mănânce un pic înainte de luarea sângelui pentru că să nu leşine.“

Cum se ia sânge ?

Pe vremuri lăsatul de sânge din venă se făcea prin crestarea venei, acest lucru nu mai este necesar, căci există ace sterile (canule) de diametru mare prin care sângele poate curge bine şi atunci când este gros. Lăsatul de sânge cu scop terapeutic se face în ziua de azi deci cu canule groase, între 1,2 mm şi 1,8 diametru, depinde de mărimea venei a pacientului. La venele foarte mici Dr. Strehlow folosește de exemplu canule de 1,2 mm, la venele foarte mari canule de 1,8 mm. În cea mai mare parte însă el foloseşte canule de 1,5 mm (sau de 1,6 mm) care sunt adecvate pentru cei mai mulţi oameni. Trebuie folosite neapărat canule sterile la care se leagă un furtun transparent de plastic cu ajutorul căruia se poate aduna sângele într-un vas şi examina culoarea şi cantitatea lui.

Se foloseşte seringa ?

Nu se trage sângele cu siringa, aşa cum se face poate de doctori, ci sângele trebuie să iasă de la sine. Deci de o seringă nu este nevoie deloc, ci numai de un ac adecvat (canulă de extras sângele cu diametru mai mare), un furtunaş transparent şi un muştiuc de plastic care să facă legătura etanşă între furtun şi ac. Se poate folosi pentru acest scop acel furtun şi muştiuc folosite la infuziile în venă care se potrivesc perfect pe canule.

Furtunaşul nu trebuie deci să fie steril, căci sângele nu curge decât într-o direcţie, dar el să fie curat şi spălat bine după luarea sângelui.

De unde se pot procura canule adecvate pentru acest scop ?

La farmacie este greu de procurat ace de această grosime dacă farmaciştii nu stiu de unde le pot procura, fiind produse puţin căutate. Dar la firme de distribuţie pentru produse medicale pentru medicina umană şi mai ales pentru cea veterinară se pot procura cu uşurinţă astfel de canule de 1,2 mm, 1,8mm şi 1,5 sau 1,6 mm.
Preţul în Germania la astfel de canule este de cca. 5-7 Euro pentru 100 de bucăţi de 1,2 mm şi circa 15-17 Euro pt. 100 de bucăţi de canule de 1,6 mm.

Astfel de ace se pot procura în Germania de exemplu de la firma www.heiland-med.de printr-un doctor sau orice farmacie.

Numărul de comandă şi descripţia este:

370-229 Bovivet Einmalkanülen 1,6 x 39 mm
370-228 Bovivet Einmalkanülen 1,6 x 25 mm
370-330 Sterican Kanülen 1,2 x 40 mm

De câte ori pe an se poate lua sânge cu scop terapeutic după metoda descrisă de Hildegard ?

Lăsatul de sânge se face în general numai o singură data pe an. Dr Strehlow scrie că la anumite boli ca migrenă, tensiune înaltă, astmă, cancer, lăsatul de sânge se poate face şi de 2 ori pe an. Pauza dintre cele două şedinţe ar trebui să fie de cel puţin 4-6 luni, pentru a da sângelui timp deajuns să se refacă. Excesul este dăunător, aşa cum scrie Hildegard.

Ce cantitate de sânge se poate lua la o ședință?

După cum scrie Hildegard, la oamenii sănătoşi şi puternici se ia numai atâta sânge câtă apă poate să beau un om cu sete dintr-odată. Asta ar însemna după doctorul Strehlow cam 100 ml. La oamenii bolnavi se ia atâta sânge cât cuprinde un ou. Asta înseamna cam 60-75 ml. În ziua de azi însă datorita cantităţii mari de bila neagră din sânge cât şi mai ales a substanţelor nocive adunate în sânge din alimente şi mediul înconjurător, trebuie luat mai mult sânge decât acum 1000 de ani.

Dr. Strehlow ia cel mult 200 ml de sânge, deci cam de trei ori mai mult sânge decât recomandă Hildegard pentru acele timpuri. În regulă luarea de sânge este oprită de îndată ce sângele îşi schimbă culoarea, lucru care se întâmplă în general între 100-180 ml de sânge. Faptul că trebuie luat mai mult sânge în zilele noastre, decât a fost descris de Hildegard, este logic dar este şi confirmat de experienţa şi succesul doctorului Strehlow precum şi de faptul că schimbarea de culoare a sângelui apare mult mai târziu decât apărea în trecut în descrierea făcută de Hildegard.

Însă de îndată de sângele îşi schimbă culoarea şi el ia o culoare roșie şi sănătoasă, luarea sângelui trebuie oprită, indiferent de cantitatea luată până atunci, căci asta înseamnă că acum iese sânge bun, sânge care este preţios. ( ca urmare donatul de sânge, aşa cum este practicat de medicină nu este sănătos pt. om ci mai degrabă dăunător!).

Deci dacă sângele nu îşi şi-a schimbat culoarea după ce s-a luat deja maximal 160-200 ml de sânge la un adult, înseamna că în sânge se afla multă secreţie dăunătoare decât se poate lua maximal la o şedinţă. Dar după eliminarea acestei cantităţi de sânge, lăsatul de sânge trebuie oprit, căci altfel lăsatul devine dăunător, fiind prea mult sânge.

Cantitatea de sânge depinde şi de boala pacientului şi de vena din care se ia sângele (vezi mai jos). De aceste lucruri trebuie ţinut neapărat cont, pentru a nu se aduce daune pacientului luându-i prea mult sânge. În cele mai multe cazuri mai bine se ia mai puţin sânge decât prea mult şi eventual mai bine două şedinţe pe an la 5-6 luni distanţă în loc de una unde la care se ia prea mult sânge dintr-o dată.

Concluzia:

1. În timp ce se ia sângele, se examinează cu atenţie culoarea lui în timp ce acesta curge prin furtunul transparent într-un vas de pe care se poate citi volumul de sânge luat ( un pahar cu măsurătoare). De îndată ce s-a schimbat culoarea lui şi a devenit una roşie sănătoasă, sau una care diferă de cea care dinainte, sângele trebuie oprit. Acul se scoate, se sterilizează locul şi se aplică un pansament steril care se presează un timp cu degetul pentru că vena să se închidă. Se procedează deci ca şi atunci când se ia sânge pentru analize sau la donatul de sânge.

2. Dacă nu se schimbă culoarea şi pacientul suferă de boli cronice, înseamna că el are mult sânge stricat şi trebuie luat cel mult 160-200 ml, cantitatea depinzând de mărimea pacientului, starea de sănătate şi vârsta lui.

Dacă pacientului i se face rău când i se ia sânge ?

În cazul pacienţilor cărora li se face rău atunci când văd sau când li se ia sânge, sângele nu va mai curge de la sine, căci atunci când omului îi se face rău sângele este tras către inimă din cauza fricii, fapt ce explică şi albirea feţei. Procedeul trebuie întrerupt în acest caz şi nu se mai poate continua.

La ce vârstă se poate lua sânge ?

Lăsatul de sânge în mod preventiv, de maximal odată pe an contribuie la păstrarea sănătăţii şi este recomandabil şi la oamenii sănătoşi şi la cei bolnavi dar numai la cei care se încadrează între o anumită vârstă, căci sângele la tineri şi copiii şi la oamenii foarte în vârstă nu se poate lăsa deloc sau decât în condiţii speciale.

La bărbați se poate lua sânge între 30 şi 80 de ani. După 50 de ani la bărbaţi se ia numai jumătate din sângele decât la cei mai tineri de 50 de ani. La băieții bolnavi se poate lua sânge cel mai devreme la 12 ani, însă numai în cazuri de boală deosebite. Până la vârsta de 15 ani la băieţi se poate lua sânge numai odată pe an şi anume numai atâta cât cuprinde două jumătăți de nucă (20 ml).
În general însă nu se ia sânge la adolescenţii în creştere, cu excepţia anumitor boli. După 20 de ani de asemenea să nu se ia sânge decât în caz de boală.

La femei se poate lua sânge între 12 şi 100 de ani, deoarece sângele femeilor conţine mai multe substanţe nocive decât la bărbat.

Din ce vene se ia sânge ?

Se ia sânge din brat, de la adâncitura dintre braţ şi antebraț, şi anume dintr-una din cele trei vene care trec pe acolo.

Aceste vene sunt numite de Hildegard vena capului (vena cephalica), vena ficatului (vena hepatica) şi vena mijlocie (vena mediana).

În desenul de mai jos se poate vedea care sunt aceste vene la braţul drept. Doctorul Strehlow ia sânge în general din venele braţului drept, Hildegard precizează că se poate lua sânge din orice braţ.

Afecţiunile bolnavului sunt hotărâtoare pentru decizia din care venă se ia sângele precum şi cantitatea de sânge. Cadrul medical care ia sânge trebuie să întrebe pacientul despre afecţiunile şi simptomele lui şi să hotărască pe baza lor din care venă este cel mai potrivit de a lua sânge.

Prin vena capului, trece mai mult sânge decât în celelalte două vene, aşa cum scrie Hildegard. Dar atenţie la cantitatea luată din această venă, care trebuie să fie redusă faţă de celelalte vene, căci Hildegard scrie:

“Cine are flegma în cap sau în piept sau cui îi vâjâie capul aşa încât şi auzul este deranjat, aceluia să i se ia sânge din vena capului, însă să nu se ia prea mult sânge. Căci altfel se strică şi ochii, căci anumite vase de sânge fine care duc la ochi sunt legate de aceasta şi atunci când se ia prea mult sânge lor le lipsesc sângele şi atunci omului îi se strică ochii dacă se ia prea mult sânge din vena capului.”

Vena mijlocie

“Cine are o inimă tristă sau o fire amărâtă şi are dureri la plămâni sau în coaste aceluia să i se ia sânge din vena mijlocie”

Vena ficatului

“Suferă cineva de ficat sau de splin sau are greutăţi cu respiraţia în gât sau la mărul lui Adam ( boala Basedow, astma) sau i s-a slăbit vederea la ochi, atunci aceluia să i se ia sânge de la vena ficatului.

Fiecare vena are legaturi cu anumite organe şi deci anumite indicaţii. La infecţii în piept sau în cap, expectoraţie, ameţeli, greutăţi cu auzul se ia sânge din vena capului. La depresiuni, dureri la inimă, plămâni şi în coaste se ia sânge din vena mijlocie. La astma, boli ale glandei tiroide, boli de ficat şi splina, greutăţi cu respiraţia şi cu vederea se ia sânge din vena ficatului.

Cine poate lua sânge ?

Este evident că luatul de sânge cu scop terapeutic poate fi făcut numai de către cadre medicale cu experienţă la luatul de sânge din vena pentru analize sau donaţii.

Ce trebuie să facă şi să ştie pacientul căruia i s-a luat sânge cu scop terapeutic după metodele descrise de Hildegard von Bingen ?

Cui i se ia sânge trebuie să respecte strict următoarele reguli:

– Trebuie să evite soarele şi lumina focului timp de trei zile pentru că altfel poate primi daune la inimă sau la ochi. Deci nu are să stea cu ochii în soare sau la soare. În caz că nu se poate evita în întregime soarele să se poarte ochelari de soare. De asemenea să se evite pe timp de trei zile televizorul şi monitoarele de la calculatoare.

– Dieta alimentară strictă pentru a nu strica sângele în această fază, fază în care sângele se află într-o stare sensibilă.

Timp de trei zile

Trebuie evitate complet timp de cel puţin 3 zile carnea de orice fel (cu excepţia la pui fiert sau la peşte fiert), salamuri, crenvuști, prăjeli şi grătare de orice fel, orice crudităţi că salate, castraveţi, fructe şi legume crude, sucuri de legume şi fructe, vin şi alcool, cafea, caşcaval şi brânză, condimente iuţi, muştar, acrituri şi murături, varza, cartofii, ciupercile, vinetele, căpşunile, şi prazul. Aceste mâncăruri şi băuturi care în general nu sunt sănătoase nici pentru omul sănătos dăunează în special sângelui din perioada de 2 zile de după lăsatul de sânge. De asemenea trebuie evitate în acest timp şi medicamentele chimice şi fumatul că şi mâncarea grasă sau grăsimi prea multe, margarina.

Timp de 7 zile

Cafeaua, carnea de porc, caşcavalul, varza, castraveţii, cartofii, vinetele, acriturile şi ciupercile trebuie evitate cel puţin o săptămână după lăsatul sângelui.

Ce se poate mânca în acest timp ?

Se poate mânca pâine, cereale şi orez, compot de fructe sau fructe gătite, legume sănătoase dar numai fierte : morcovi, păstârnac, dovleac, dovlecel, ţelină, fasole verde. De asemenea permise sunt supe sau ciorbe de pasăre, peşte fiert.

Textele originale scrise de Hildegard von Bingen din sursă divină extrase din cartea “Causae et curae”

Lăsatul de sânge din venă.

„Când venele sunt pline de sânge ele trebuie să fie curăţate printr-o tăietura de secreţia dăunătoare şi sucul digestiv. Când se face o tăietura în vena unui om atunci sângele lui se sperie brusc şi ceea ce iese mai întâi afară din ea este sânge amestecat cu substanţele putrezite şi sucuri digestive. Ceea ce iese mai întâi (din vena) are altă culoare (decât sângele normal) fiindcă este un amestec de putreziciune cu sânge. După ce putreziciunea a ieşit afară apare sângele curat şi atunci lăsatul de sânge trebuie oprit. Când cineva face lăsat de sânge la un om sănătos şi puternic atunci să nu i se ia decât atâta sânge câtă apă poate să bea un om puternic şi setos dintr-o singura înghiţitură (cam 100-150 ml). Când un om este slăbit atunci să i se ia numai atâta sânge cât cuprinde un ou de mărime normală (60-70 ml). Căci atunci când se ia prea mult sânge corpul este slăbit la fel cum şi o ploaie prea puternică care cade pe pământ îi dăunează acestuia. Lăsatul de sânge făcut cu cap şi bine calculat înlătură sucurile dăunătoare din sânge şi vindecă corpul. Tot aşa şi o ploaie moderată care curge domoală pe pământ îl udă pe acesta şi îi da puterea ca să facă fructe.”

Modurile diferite de a lăsa sânge din venă

“Aşa cum s-a pomenit mai înainte, ceea ce iese mai întâi din tăietura venei este sânge amestecat cu sucuri otrăvitoare şi dăunătoare sănătății. Când sângele care iese îşi schimbă culoarea şi ia o culoare roșie bună atunci sângele şi sucurile din el se afla într-un raport echilibrat. Dacă se ia şi mai mult sânge atunci pe lângă sucurile dăunătoare ies şi sucurile bune cu sângele. Atunci trebuie că lăsatul de sânge să fie oprit, căci altfel sucurile secretoase din restul de sânge rămân în raport prea mare şi ele pot excita fierea neagră şi alte boli în om. Căci sărăcia sângelui nu le mai pot opune rezistenţă. Aşa cum şi foamea slăbeşte forţele corpului, tot aşa şi lăsatul excesiv de sânge slăbeşte corpul. Dimpotrivă, lăsatul de sânge cu măsură aduce corpului sănătatea, tot asa cum şi mâncatul şi băutul moderat întăreşte corpul.”

Când să se ia sânge.

”Aceluia care este puternic, sănătos şi gras la corp să i se ia sânge în luna a treia, căci sângele din om a ajuns din nou la cantitatea veche după ce lună a crescut şi a scăzut de două ori. Şi atunci venele lui sunt pline din nou de sânge. Dacă i se ia sânge mai înainte, atunci el va fi slăbit, căci sângele lui nu are încă putere deplină. Dacă amâna prea mult însă lăsatul de sânge, atunci abundenţa de sânge va fi stricată, adică ea se va transforma într-o spumă dăunătoare. ”

Acestui om să i se ia sânge la luna scăzătoare, adică în prima zi când luna începe să scadă sau în a doua sau a treia sau a patra sau a cincea zi. Însă nu mai târziu căci luarea de sânge mai devreme sau mai târziu nu are multe avantaje. Atunci când lună creste însă să nu i se ia sânge căci lăsatul de sânge în acest caz este dăunător, căci sucurile dăunătoare nu se separa cu uşurinţa de sânge. La lună crescătoare sucurile putrezite şi sângele curg împreună şi nu se separă cu uşurinţă.

Tot asa şi un râu îşi păstrează locul în care curge atunci când el curge domol. La lună scăzătoare sângele se excită şi lasă să iasă şi secreţiile putrezite, aşa cum este şi în cazul unei inundații mari, atunci când apar gunoaie rău mirositoare şi spumă în apă. Lăsatul de sânge este mai potrivit pentru oameni bătrâni decât pentru cei tineri, căci sângele din corpul oamenilor mai în vârstă este mai mult amestecat cu putreziciune decât cel al oamenilor tineri. Dacă este nevoie însă se poate lua sânge la bărbați de la vârstă de 12 ani, căci la vârsta asta sângele este deja puternic.

Însă sa nu se ia mai mult sânge decât cuprinde cele două jumătăți ale cojii unei nuci (20 ml). Până la vârsta de 15 ani se poate lua sânge numai odată pe an. Fiindcă sângele unui om la 15 ani a ajuns deja la putere şi venele lui sunt pline de sânge, să i se ia, dacă este sănătos, numai atâta sânge câtă apă poate să bea un om cu sete dintr-o înghiţitură, aşa cum a fost pomenit mai înainte. Asta se poate face până la vârsta de 50 de ani. După vârsta de 50 de ani, atunci când sângele şi flegma din bărbați începe să scadă şi corpul începe să se usuce poate să se ia sânge numai odată pe an şi anume numai jumătate din cantitatea de sânge care i s-a luat mai înainte (adică până la 50 de ani). Asta se poate continua până la vârsta de 80 de ani.

După aceea lăsatul de sânge nu mai este avantajos, ci mai degrabă dăunător, căci puterea sângelui a scăzut deja. O excepție însă există atunci când în om apare o inundație puternică şi o ieşire a sucurilor. Din cauza acestei stări de urgenţă acestui om i se poate lua un pic de sânge. Fiindcă după 80 de ani venele bărbatului deja devin slabe şi luatul sângelui nu mai este bun atunci el poate prin folosirea de “Eberwurz negru” (o plantă medicinală) sau de alte plante vindecătoare să-şi creeze la corp băşicuţe, pentru că în modul acesta lichidele care se afla între piele şi carne să poată să iasă cu ajutorul bășicuțelor. Femeia are în corpul ei mai multe sucuri dăunătoare şi mai multă putreziciune decât bărbatul.”

Lăsatul de sânge la femeie.

“De aceea la femeie să i se ia sânge în acelaşi mod şi după aceleași reguli că şi la bărbat, numai cu excepția că femeii i se poate lua sânge până la vârsta de 100 de ani, căci din cauza prezenţei de mai multe sucuri dăunătoare şi putreziciune otrăvitoare necesitatea lăsatului de sânge este mai mare decât la bărbat. Acest lucru este exprimat şi prin ciclul menstrual. Dacă femeia nu ar fi curăţată prin intermediul menstruaţiei ea s-ar umfla la tot corpul şi nu ar putea să supravieţuiască. După vârsta de 100 de ani la femeie să nu i se mai ia sânge căci ea a fost deja curăţată de sânge şi secreţii. Dacă cumva ea va observa ceva secreţii în ea atunci să-şi facă băşici (cu ajutorul acelei plante) şi anume la acele parţi ale corpului în care în mod normal se pune la om fierul încins. (cu fierul încins cu care se încalzesc prin radiaţie anumite puncte este o altă terapie).”

Venele.

„Trebuie știut că în vena capului curge mai mult lichid decât în vena mijlocie sau în vena ficatului, căci la vena capului sunt legate mai multe vase de sânge decât la vena mijlocie sau la cea a ficatului. De aceea este mai avantajos să se ia sânge din aceasta venă. Cine are flegmă în cap sau în piept sau cui îi vâjâie capul aşa încât şi auzul este deranjat, aceluia să i se ia sânge din vena capului, însă să nu se ia prea mult sânge. Căci altfel se strică şi ochii, căci anumite vase de sânge fine care duc la ochi sunt legate de aceasta şi atunci când se ia prea mult sânge lor le lipsesc sângele şi atunci ochi omului se strică dacă se ia prea mult sânge din vena capului.“

Venele din care se ia sânge şi bolile

„Cine are o inimă tristă sau este depresiv sau cine are dureri la plămâni sau în coaste, aceluia să i se ia sânge din vena mijlocie, însă numai puţin, pentru a-i păstra puterea în inimă, căci altfel ea va scade atunci când i se ia prea mult sânge. Când cineva simte dureri în inimă, aceluia să i se ia sânge din vena mijlocie de la braţul drept şi îi va merge mai bine la inima lui.

Când cineva are dureri la ficat sau splina sau are greutăţi cu respiraţia în gât, sau are vederea slăbită aceluia să i se ia sânge din vena ficatului.

Dacă s-a luat destul sânge din vena ficatului sau a capului atunci bolnavul va avea mai puţine dureri decât atunci când de ia mult sânge din vena mijlocie. Omul poate să ia atât vara cât şi iarna la ambele braţe sânge din venele pomenite aici. Să se ia sânge în principal din aceste vene, vena capului, ficatului şi vena mijlocie câci aceste vene sunt sunt capul şi baza celorlalte vene şi pentru că capilare fine sunt legate la ele. De aceea să nu se atingă alte vene mai fine decâ în cazuri de urgentă deosebită. Căci altfel ele s-ar putea usca. Căci atunci când aceste trei vene sunt tăiate şi sângele curge din ele, atunci curge afară şi sângele din venele mai fine care sunt legate la ele şi astfel sunt eliberate şi ele de secreţiile rele. Dacă însă este tăiată unul din vasele fine, atunci venele principale nu observă acest lucru…“

Diferenţe în sânge.

„Atunci când sângele unui om căruia i se s-a luat sânge din venă are o culoare tulbure şi cu pete negre şi care la margine arată ca ceara atunci acel om va muri curând dacă Dumnezeu nu îl ţine în viaţă. Culoarea tulbure arată ca sucurile mor în frigul lor iar dungile negre din sânge arată ca bila neagră moare şi marginea de ceara arata ca şi bila a murit deja.

Atunci când sângele este tulbure şi cu ceară dar fără pete negre atunci omul va scăpa de moarte însa el va fi bolnav grav. Deşi sucurile corpului au murit deja în frigul lor, lipsa petelor negre cauzate de bila neagra arată că el va scăpa morţii. Dacă sângele este negru şi tulbure şi fără ceară atunci omul se află într-o situaţie fără speranţa astfel încât numai Dumnezeu mai poate să-i ajute.”

Comportamentul şi alimentaţia corectă după lăsatul de sânge.

„Lumina zilei este moderată şi nu îi dăunează unui om după ce i s-a luat sânge, atunci când soarele nu străluceşte intensiv. Tot timpul şi în special după lăsatul de sânge ca urmare a luminii soarelui şi a căldurii focului în ochiul omului fierbe pieliţa fină din ochi care ţine ochii în forma lui şi ea se usucă şi prin asta omului îi se strică vederea.

După lăsatul sângelui să nu se mănânce mâncăruri prăjite şi cele care conţin sucuri, legume şi fructe crude, căci acestea înmulţesc mai mult secreţiile rele decât sângele din om. Şi nici vin puternic să nu se bea, căci excită sângele şi ameţeşte omul. O mâncare potrivită, şi anume unul sau două mâncăruri diferite să mănânce omul aşa încât să se sature bine şi să bea un vin domol şi curat. Asta să se facă două zile caci atâta timp sângele se află într-o stare excitată. Însă a treia zi sângele şi-a redobândit puterea deplină şi se împrăştie din nou în venele corpului. Brânza (şi caşcavalul) însă să se evite după lăsatul de sânge din venă, căci aduce secreţie în sânge şi nu formează sânge curat ci îi aduce grăsime bolnăvicioasă. Atunci când cineva are mult sânge şi vene pline de sânge şi nu îşi curăţă sângele prin lăsatul de sânge din venă sau prin aplicarea de ventuze, atunci sângele lui va deveni ca o ceară şi va deveni slab şi atunci un astfel de om se va îmbolnăvi.“

Cui i se poate lua sânge.

“Când unui om i se ia sânge să i se ia sânge pe stomacul gol. Căci atunci când un om are stomacul gol secreţiile din sânge sunt separate un pic de sânge şi sângele curge în om cu viteza bună şi regulata că şi un izvor mic atunci când nu este vânt. După ce omul a mâncat sângele începe să curgă mai puternic şi să se amestece cu sucuri şi atunci sucurile şi sângele nu mai pot fi separate decât cu greu. De aceea să se lase sânge numai pe stomacul gol pentru ca secreţiile să poată să fie despărţite de sânge. O excepţie o constituie oamenii care sunt foarte bolnavi şi slăbiți, aceştia să mănânce un pic înainte de luarea sângelui pentru că să nu leşine.”

De ce dorm oamenii după lăsatul de sânge din venă

„Acest lucru vine din golul din venele de sânge, căci ele vor să se odihnească atunci când simt în ele golirea sângelui sau a sucurilor. De aceea adoarme omul imediat.“

Lăsatul de sânge la animale.

“Când un cal, o vacă sau un măgar este slab şi slăbit, atunci să i se ia atâta sânge după gradul de putere sau de slăbiciune pe îl are, cam jumătate de cană. După ce i s-a luat sângele să i se dea hrană moale şi uscată sau un fân gingaș. După asta animalul să facă un repaus şi să numai lucreze timp de una sau două săptămâni până i se întremează puterile, căci altfel el trebuie să lucreze permanent. După ce au trecut trei luni întregi să i14 mai ia sânge încă odată în luna a patra şi nu mai devreme, în afară de faptul când este o nevoie urgentă din cauza bolii dinainte. La astfel de animale nu există aşa de multe secreţii dăunătoare că la om. La oaie să i se ia sânge des, însă numai câte puţin, căci altfel s-ar îmbolnăvi din cauza schimbării dese a aerului. La oi să se facă lăsatul de sânge la aer umed şi moderat de cald, căci altfel le cresc secreţiile rele. Dacă li se ia sânge la aer uscat atunci asta le va dăuna.”

Aplicarea de ventuze.

„Cine are ochi care au devenit ulceroşi sau al căror vedere a slăbit din cauza la secreţii dăunătoare din corp sau cine are o carne care s-a umflat în jurul ochilor, aceluia să i se pună ventuze în spatele urechilor sau la ceafă şi să i se ia sânge de acolo şi să i se facă asta de trei patru ori pe an iar dacă face asta mai des (de 3-4 ori pe an) din cauza necesităţii ( a bolii) să ia atunci sânge mai puţin pentru că nu cumva să aibă daune dacă i se ia prea mult sânge. Să i se ia sânge (după aplicarea de ventuze) din locurile unde are dureri.”

(Aplicarea de ventuze cu crestarea pielii la locul unde s-au aplicat ventuzele pentru că sângele stricat adunat între carne şi piele să iasă afară este o altă terapie descrisă de Hildegard)

Dacă cineva are dureri în limbă sau limba este umflată sau ulceroasă să o cresteze cu un cuţit special sau cu un ghimpe pentru ca să iasă secreţia şi acelui om îi va merge mai bine. Cine are dureri de dinţi să-şi cresteze cu un cuţit special sau cu un ghimpe gingia de lângă dintele cu pricina ca să iasă puroiul şi îi va merge mai bine“.

Wilhelm Reich a dezvoltat conceptul de orgon sau energie orgonică în urma unor îndelungi observații și experimente și a unei capacități extraordinare de percepere și înțelegere a unor fenomene subtile. De la începutul carierei sale este interesat de emoții și de sexualitate și în mod special de orgasm. Cercetările sale îl dirijează către concluzia că în momentul orgasmului se eliberează o energie de un tip foarte particular, orgonul.

După Reich, această energie, departe de a fi întâlnita numai în actul sexual, este esențială în toate aspectele unei vieți sănătoase. Este singura care poate elibera omul de angoase și de a-i aduce fericirea. Din anumite motive legate de copilărie și de o educație rigidă și frustrantă, funcția naturală a orgasmului este reprimată la numeroși subiecți, provocând fenomene patologice atât în plan fiziologic, cât și în plan psihologic. Orgonul este o energie cosmică primordiala, omniprezentă în univers, cu o concentrație neuniformă, diferită de energiile electrice sau magnetice, ori de alte tipuri de energii.

De remarcat că Wilhelm Reich, în urmă cu mai mult de jumătate de secol, a definit orgonul ca un tip particular de energie, aspect regăsit în diferite alte credințe, cu diferite alte nume: energia vitală, forța vitală, energia vieții, qi, ki, chi, ka, mană, prană, eterul, forța odica, orgon, pneuma, vril, energia tachionica, elanul vital, al cincilea element, Akasha, efectul Kirlian și fizica cuantică, cu evidente diferențe în semnificații, roluri și moduri în care sunt abordate și utilizate.

Denumirea acestei energii concentrează noțiuni precum viu, organ, organic, organism, energie vitală – capacitate creatoare fundamentală cunoscută de oameni cu mult timp în urmă din natură, radiază din tot ceea ce este viu sau neviu. Wilhelm Reich, sub evidenta influenta a profesorului sau, Sigmund Freud, dar și a cercetărilor sale în domeniu și a dezvoltării propriei sale teorii, a asociat această energie cu cel de-al doilea instinct, cel al perpetuării speciei și cu concepția energiei sexuale ca cea mai creatoare, dominantă și puternică dintre energiile universale. Reich a considerat orgonul că fiind energia ce animă întregul cosmos și că acționează asupra viului ca energie biologică specifică. În lumea viului, proprietățile energiei orgonice cosmice provin de la viață însăși.

Studiile au dus la evidențierea anumitor aspecte concludente ale acestei energii orgonice:

• este peste tot prezentă, în forma sa originala: în materia vie sau nevie, în nori, în atmosferă, în spațiul interstelar,
• umple complet întreg spațiul (similar apei),
• nu are masă, deci nici greutate sau inerție,
• se află permanent în mișcare, în valuri, fluxuri energetice, formând vortexuri, – penetrează orice formă a materiei, cu viteze diferite în funcție de natura materiei respective și de proprietățile fizice și chimice ale acesteia,
• este acumulată de organismele vii în mod natural prin hrană, apă, respirație și prin piele,
• toate materialele acționează asupra orgonului prin: atracție, respingere, absorbție sau reflexie,
• energia orgonică este cel mai mult atrasă de viu, de apă și de ea însăși; există o afinitate pentru apă mai ales daca aceasta este în mișcare,
• este în mod spontan pulsatilă,
• este excitabilă,
• se poate comprima, expanda și determină o tensiune mecanică într-un mediu sau într-o substanță, tensiune variabilă în timp, în general variația fiind ciclică,
• încărcarea unui mediu sau a unei substanță este variabilă în timp, în general ciclică,
• se poate vedea, fotografia, simți și măsură (cu un contor Geiger modificat),
• se face simțită ca vibrație deasupra corpului fizic, în imediata sa vecinătate,
• stă la baza tuturor proceselor vitale majore,
• pulsația, curgerea și încărcarea cu orgon biologic determină mișcarea, acțiunea și comportamentul la nivelul protoplasmei și țesuturilor și fenomenele bioelectrice; determină mișcarea, acțiunile și comportamentul la nivel de individ sau grup de indivizi,
• se poate deplasa în curenți, în șuvoaie energetice – la ecuator, direcția principală de curgere este de la est spre vest, la tropice direcția este de la vest spre est, miscându-se odată cu planeta, dar mai repede, și compensând curentul ecuatorial; există și curenți longitudinali; astfel în emisfera nordică direcția este de la nord spre sud iarna și invers vara, adică iarna se deplasează spre ecuator și vara spre poli,
• fluxurile de energie orgonică din atmosferă influențează presiunea, temperatura și umiditatea aerului, determină modificări ale curenților atmosferici și concentrează potențialul furtunilor,
• influențează viul, clima, planetele, totul raspunde la pulsațiile energiei orgonice,
• energia orgonică determină corpul fizic (superiorul determină inferiorul) și este prezent pâna în corpul eteric; nu există în astral sau în mental,
• energia orgonică cosmică influențează fenomenele gravitaționale și solare,
• interacționează cu alte forme de energie, amplificând câmpurile magnetic sau electrostatic,
• este puternic perturbata de materiale radioactive sau de câmpuri electromagnetice puternice,
• fară să fie magnetică, poate magnetiza conductori feromagnetici; fară să fie electrostatică, poate transmite o încărcătură electrostatică unor materiale izolatoare,
• materia organică absoarbe puternic și conservă orgonul, metalele îl atrag și îl reflectă (aceste observații au stat la baza concepției acumulatorului orgonic, iar apoi orgonitului),
• este mediul de transmisie pentru emoții și percepție, prin care suntem conectați la cosmos și cunoaștere și puși în legătură cu tot ce este viu, sub orice formă, este entropică negativ.

Este important de remarcat efectele evidențiate în urma unei puternice încărcări cu energie orgonică, aceste efecte fiind constatate atât fizic, cât și biologic.

Efectele fizice sunt:

• temperatura ușor mărită a aerului încărcat comparativ cu mediul înconjurător sau a incintei ori substanței încărcate în raport cu mediul,
• un potențial electrostatic mai mare, cu o rata de descărcare electroscopică mai mică în comparație cu mediul încărcat,
• umiditate mai mare și rata de evaporare a apei mai mică,
• capacitate bună de absorbție electromagnetică.

Efectele biologice:

• senzații de furnicături și încălzire la nivelul pielii,
• creșterea temperaturii interne (manifestare: îmbujorarea),
• echilibrarea tensiunii arteriale și normalizarea pulsului,
• tranzit alimentar mărit,
• respirația devine profundă,
• sunt accelerate fenomenele de germinare, îmbobocire, înflorire, coacere,
• sunt de asemenea accelerate fenomenele de creștere a țesuturilor, vindecare a rănilor, refacere după boală,
• câmpul vital se mărește, odată cu el și imunitatea, țesuturile se păstrează într-o formă mai bune, pentru un timp mai îndelungat,
• crește nivelul energetic, activitatea este mai intensă, individul este mai vioi,
• se distinge o expansiune a sistemului că întreg, în totalitate.

Creația, existenta în univers, viața, condiția umană sunt organizate și guvernate de principii duale fundamentale. Dualismul se manifestă și în cazul energiei orgonice, generic abreviată OR (Orgon Radiation), orgonul pozitiv, constructiv, benefic. Dar există și componența negativă, orgonul distructiv, DOR (Deadly Orgon Radiation). Wilhelm Reich a realizat faptul că energia orgonică permite transferuri de energie făcând ca entropia să scadă, ceea ce face din orgon o energie constructivă în concepția să. Altfel, spune teoria sa, nu se poate corobora cel de-al doilea principiu al termodinamicii.

Acumulatorul de energie orgonică

Wilhelm Reich a avut o idee grandioasă și revoluționară. El a inventat prima mașină care lucrează cu energii subtile, primul aparat radionic, menit să stocheze, să păstreze și să distribuie energia orgonică.

Acumulatorul de energie orgonică (acumulator orgonic sau Orac) este un instrument foarte simplu constituit din mai multe straturi așezate într-o anumită ordine și după anumite reguli. Acumulatorul poate absorbi din mediu, prin fețele sale exterioare, mari cantități de orgon ce poate fi utilizat ulterior. Instrumentul, cu un potențial remarcabil, cu rezultate surprinzătoare, are totuși și dezavantaje, cel mai important fiind acela că acumulează din mediu orice fel de energie, nu este capabil să le selecționeze, ceea ce comportă riscuri uriașe.

Din acest punct de vedere, o mare problemă în utilizarea acumulatorului o reprezintă găsirea unui spațiu adecvat de lucru, curat energetic, nepoluat și fără perturbații. Energia orgonică din atmosferă este foarte sensibilă la anumite forme de perturbare sau de turbulențe, agitație atmosferică. Într-o manieră foarte asemănătoare protoplasmei, orgonul atmosferic poate fi excitat sau iritat, dar poate ajunge chiar și într-o stare toxică. În astfel de cazuri nu se recomandă folosirea acumulatorului pentru că încarcarea lui va fi de asemenea toxică.

Prin urmare trebuie respectate anumite reguli de utilizare a acestui acumulatorul orgonic. Astfel nu se recomandă utilizarea lui în spații în care se găsesc: lămpi fluorescente, televizoare, calculatoare, alte aparate cu tuburi catodice, cuptoare cu microunde, aparate de bucătărie cu curent de inducție, pături electrice (chiar închise dar conectate), aparate diatermice sau cu raze X, motoare electrice, detectoare de fum (conțin elemente radioactive), ceasuri sau alte aparate cu depuneri fosforescente (pentru citirea pe timp de noapte – sunt acceptate doar cele bazate pe absorbția luminii), aparate electromagnetice, bobine de inducție, materiale radioactive sau vapori chimici concentrați.

Se va tine cont de emisiile puternice ale aparatelor (precum cele ale aparatelor cu raze X) în uz sau folosite recent. Experiențele realizate de Reich (și mai recent în câteva spitale germane) au demonstrat că echipamentele cu raze X anihilează efectul regenerativ și revitalizant al orgonului. Aceste reguli trebuie respectate cu strictețe, mai ales în cazul în care se fac cercetări biologice sau pe ființe umane. Există și influențe exterioare nefaste ce au un efect major, precum: sisteme radar de pe aeroporturi, relee de comunicații cu microunde, relee pentru telefonie mobilă, linii de înaltă tensiune, turnuri pentru transmisii AM, FM sau Tv, centrale nucleare, depozite de materiale radioactive, zone în care au loc experiențe sau au avut loc evenimente nucleare.

Schema unui acumulator orgonic cuprinde straturi organice (absorb energie orgonică) și metalice (conduc energie orgonică) intercalate. Construcția sa are la bază câteva reguli:

• suprafața exterioară trebuie confecționată din material organic;
• suprafața interioară trebuie să fie metalică, neacoperită deoarece vopselele interferează negativ;
• acumulatorii cu mai multe straturi intercalate sunt mai puternici, dar energia acumulată nu este direct proporțională cu numărul de straturi, ci mai degrabă există o relație logaritmică (puterea Orac cu 3 straturi = 70% din puterea Orac cu 10 straturi);
• pentru a dezvolta o putere mai mare, un acumulator mic poate fi introdus într-unul mai mare;
• energia acumulată crește dacă ultimele straturi organic și metalic se dublează;
• pentru cercetări biologice sau pe ființe umane nu se vor utiliza aluminiul și plumbul pentru că au efecte toxice; Reich a afirmat că nici cuprul nu este recomandat;
• materiale metalice recomandate: oțel, fier, oțel galvanizat sau zincat, oțel aliat, inox;
• materialele organice recomandate sunt: lâna, bumbac, bumbac acrilic, mase plastice (Plexiglas, ABS, altele cu excepția poliuretanului), placaj și lemn uscate, pluta, vata minerală, fibre de sticlă, parafină, ceară de albine, pământ, apă;
• materiale organice nerecomandate: lemn sau placaj ude, uretan (carbamat – datorită efectelor hipnotic și citostatic), poliuretan, substanțe ce conțin formaldehida, azbest (emisie de radon);
• forma Orac este foarte importantă, piramida, conul, tetraedrul având efecte speciale.

Este foarte important că acumulatorul orgonic să fie curățat interior și exterior, periodic dar și după utilizare (când nu este folosit se ține deschis). Metode de curățare: expunere la aer curat, departe de surse perturbatoare; prin vortexuri alternate levogir/dextrogir obținute cu o baghetă metalică într-un recipient cu apă și sare aflat lânga Orac însotite de mentalizare (Apa se schimbă de câteva ori); cu aspiratorul cu apă, dar motorul se ține departe de Orac.

Exista un ansamblul de factori care poate influența randamentul unul acumulator orgonic:

• Acumulatorul are randament mic pe vreme ploioasă sau umedă pentru că energia orgonica la suprafață pământului este redusă fiind în mare parte absorbită de nori.
• Randamentul este mare în zilele însorite, cu umiditate scăzută.
• Randamentul acumulatorului mai depinde de altitudine, e mare la înălțimi mari, latitudine – cel mai bun este la ecuator (oamenii la ecuator sunt veseli, optimiști, îmbrăcați în culori vii, spre deosebire de nordici ce sunt mai melancolici).

Pentru uz uman Orac se căptușește pe interior cu tablă ce nu trebuie să intre în contact cu pielea, distanța minima fiind de 5 – 10 cm. În Orac se intră fără haine pentru că acestea absorb energie și interferează cu aceasta. Un scaun din lemn este util în acumulator, deși absoarbe și el energie. Folosirea abuzivă a Orac duce la apariția unor simptome specifice de supraîncărcare: presiune în zona capului, ușoară greață, stare generală proastă, amețeală, pierderi de echilibru. Pentru a contracara aceste manifestări neplăcute este necesar a se ieși imediat la aer și simptomele dispar în doar câteva minute.

În prima fază de utilizare a Orac nu se vor depăși 30 – 45 de minute zilnic. Persoanelor hipertensive, cu tumori craniene, boli de inimă, ateroscleroză, glaucom, epilepsie, obezitate, apoplexie, inflamații ale pielii, conjunctivită, li se recomandă utilizarea Orac (de uz uman) în anumite condiții: ședințele vor fi scurte, de 15 – 20 de minute, regulat și sub supraveghere de specialitate

       Supranumită “Doamna cu piramida” și “Doamna care vorbește cu plantele”, Mărioara Godeanu este vârful ecologiei românești și unul din numele de referință ale cercetării în domeniul energiilor neconvenționale, premiată la marile saloane internaționale de inventică, din ultimele două decenii. Chiar dacă Institutul de Cercetări Ecologice ctitorit de d-na Godeanu a fost privatizat și e acum închis, iar piramida de la Pitești, “sanctuarul”cercetărilor dnei Godeanu, este închisă, și ea, de mai mulți ani (devalizată și degradată tot din cauza unui conflict de interese de care nu vom vorbi acum), Mărioara Godeanu nu se dă bătută. Ca membră a Academiei Oamenilor de Știință își continua cercetările alături de diferite grupuri de oameni de știință din domenii conexe și vine cu noi descoperiri, cu noi idei, care nu încetează să uimească. De pildă: “Care este natura energiilor de lângă noi? Dacă piramida concentrează o forma de energie, oare muntele nu face la fel? Dar omul? Dar plantele, dar animalele? Cum comunică plantele? Cum se face că apa are memorie, receptează și transmite informație? De când e cunoscut, cu adevărat, ADN-ul? Care este nivelul de cunoaștere științifică ascuns în simbolurile culturii populare?

       Iată o serie de întrebări retorice pentru noi, dar cărora doamna Mărioara Godeanu le-a găsit, după nopți pline de gânduri și nesomn, după zile lungi de analize de laborator, și de studii pe teren, un răspuns. Energiile de lângă noi “De ce m-am născut la Deva, pe dealul Cetății, când mama și tata erau din Vlașca și Teleorman?”

       – Doamna prof. univ. dr. Mărioara Godeanu, cu un entuziasm nesecat vă aplecați de ani de zile asupra unor teme care noua, oamenilor obișnuiți, ne par desprinse dintr-o “zona crepusculară”. Ce legătură există între știință și misterele universului?

       – Albert Einstein, savantul a cărui minte cuprindea multe din misterele Universului, spunea: “Starea inefabilă a misterului cuprinde germenele oricărei științe veritabile”. Un om de știință știe asta și are parte, atunci când percepe aceasta stare, de o emoție magnifică și profundă. Așadar, aventura cercetătorului începe, întâi, cu forța imaginației, cu puterea de a recepta “misterul”, cu dorința de a trece granița, de a călca dogmele, de a fi curios, pur și simplu, de a avea curajul întrebărilor. Întotdeauna am trăit așa, suspendată între două lumi: aceea reală, și aceea a întrebărilor care ma bântuie, ca om de știință. Desigur, poeții trăiesc la fel, dar ei nu vor răspunsuri, ei nu “strivesc corola de minuni a lumii”, încercând să descifreze cum “merg lucrurile”. Oamenii de știință sunt veșnic niște copii curioși care demontează jucăriile pe care le primesc, că să înțeleagă cum funcționează. Au fost o mulțime de momente din viața și cariera mea, care atunci păruseră a ține de noroc, de șansă, dar care acum nu-mi mai apar deloc ca simple coincidențe. Chiar începând cu momentul nașterii mele: a doua zi de Paști, la 25 aprilie, în anul 1938. De ce m-am născut la Deva, pe dealul Cetății, când mama și tata erau din Vlașca și Teleorman? De ce nu m-au mușcat viperele când, la doi ani, am urcat de-a bușilea dealul cetății și tata m-a găsit prin pădure? De ce petreceam ore întregi privind apele izvorașului care ne străbătea curtea și al cărui șipot mă fermeca? De ce ursitoarele m-au menit acestei minunate profesii, biologiei, știința vieții? De ce a trebuit să lucrez, ca biolog, în Delta Dunării, și acolo să învăț ecologie – atunci formându-se și baza mea de cunoștinte legate de comunicarea plantelor? De ce am primit în dar de la Dumnezeu,această Inteligență a Universului, care e foarte mare și de neînchipuit, inclusiv răspunsurile la cele mai profunde semne de întrebare pe care le întâlneam în cercetările mele? Așa am fost menită, de asta m-a lăsat Dumnezeu pe lume. Când am înțeles acest lucru, răspunsurile au venit mai ușor.

       – Numele dvs. a devenit celebru, înainte de ’89, prin Piramida de la Pitești. Care e, pe scurt, istoria ei?

       – Mi-am început cariera și am avut realizări importante, incredibile, chiar, dacă judecăm după restricțiile impuse atunci visătorilor de meserie, celor care umblau cu gândul, ori chiar cu fapta, în domenii “sensibile”. Cea mai mare realizare a mea din acea perioadă a fost construirea, după planurile ing. Iulian Constantin, a piramidei de la Pitești. Ajungând, în cercetările mele, la studiul efectului de formă (în care intră și piramida) asupra creșterii plantelor, am avansat, în 1983,Consiliului Național al Științei și Tehnicii de atunci, fară să știu dacă voi avea prea mari sorți de izbândă, proiectul de construire a unei piramide, prezentată autorităților vremii drept instalație tehnologică sub forma de piramidă, pentru epurarea apelor uzate. Ea a primit destul de repede avizul, s-au alocat imediat bani pentru această construcție uriașă. Nici acum nu știu cum a fost posibil acest lucru, în acea perioadă (chiar am rămas sensibilă la întrebarea care mi s-a pus la Bruxelles, în 1992, la Salonul de Inventică, în legătură cu motivul pentru care “mi s-a dat voie” să construiesc piramida!?!). După ce s-a terminat construirea ei, în 1985, s-a creat o deschidere fantastică pentru cercetarea românească.

       Toți oamenii de știință care ne întâlneam acolo, colaboram și ne împărtășeam cunoștințele, fară orgolii. Acolo am făcut experimente cu mai mult de 15 institute de cercetare, din diferite domenii, de la noi din țară. Drept pentru care în 1992, am luat Marele Premiu la Nurnberg, la Salonul de Inventică, pentru construirea piramidei și pentru experimentele realizate în ea. Imediat după Nurnberg a urmat Salonul de Inventică “Eureka”, Bruxelles, din 1992,unde – dintre 70 de țâri participante, standul României, care era amplasat chiar la ieșire, a fost cel mai uimitor. Tot vizitându-ne, unul dintre reprezentanții comisiei de jurizare (care era constituită din mai mult de 30 de specialiști internaționali), m-a întrebat: “Știi de ce ți s-a dat voie să faci piramidă?”. Cine să–mi fi dat voie s-o fac, m-am întrebat eu, din moment ce o realizasem prin C.N.S.T.-ul de atunci? Exista, oare, o coordonare superioară, în domeniul științei, care permitea să facem un pas înainte în cercetare numai dacă cei din acea structură considerau că venise timpul pentru ca acea descoperire să fie popularizată? Nu avem voie să mergem prea mult înainte? Cine ordonează această bătălie pentru cunoaștere în plan mondial? De cât de sus eram “monitorizați“?

       Aici trebuie să mărturisesc de altfel ca imaginea piramidei, așa cum a fost ea construita în 1985, am văzut-o în vis, cu 23 de ani înainte și că unele dintre răspunsurile la cercetările mele mi s-au dezvăluit în urma unui vis premonitoriu. Într–atât era de mare dorință mea de a experimenta efectul acesta de formă, încât, până nu s-a construit la Pitești piramida noastră ca “instalație tehnologica”, la scara 1/10 față de piramida lui Keops, nu am fost liniștită. A fost cea mai mare satisfacție din cariera mea de cercetător. Cred că mi s-a permis să construiesc piramida pentru că am prezentat-o de la început că o aplicație tehnologică, ca “instalație bio-tehnologică tip piramidă, pentru epurarea apelor uzate”. Târziu am aflat că a fost prima de acest fel din lume. Așa am reușit ca, pe lângă cercetările legate de epurarea apelor, să facem în ea experimente care nu aveau o imediată aplicație în economie. Ele constituiau trepte pentru cunoașterea superioara a fenomenelor energetice despre care la vremea aceea nu se vorbea la noi, în România, darmite să se ia în serios experimentarea lor! Piramida de la Pitești “Dubla spirală energetică făcea plantele să crească amețitor“

       – Ce miracole se întâmplau în piramida? Cum v-ați explicat producerea lor?

       – Construirea piramidei mi-a dat posibilitatea de a demonstra că înăuntru se concentrează o energie foarte puternică, mai ales pe înălțimea ei, la o treime de bază și două treimi de vârf. În acest punct, la fotografierea printr-o tehnica specială de prelucrare matematică, pe nuanțe de culori, am obținut imaginea unei duble spirale energetice (asemănătoare cu spirala ADN-ului). În această zonă plantele creșteau într-un ritm amețitor, de parcă cineva le-ar fi tras de frunze. Și tot această energie era “responsabilă” de creșterea cantității de acizi nucleici la plantele supuse efectului de formă, cu peste 24 la suta fată de planta martor (calități care se păstrau și după ce plantele acvatice, alge, erau luate din piramidă și duse afară, în ape poluate). Cu prof univ. Alexander Rodewald, director al institutului de Biologie Umana (Hamburg, Germania).

       În piramidă, apa putea fi depoluată și adusă la o compoziție apropiată de puritate. În ea cultivam plante, de la care obțineam semințe cu calități superioare, cu putere de germinație mai mare. Tot atunci am experimentat ce se întâmpla cu plantele când sunt stresate, agresate, când li se cântă, când li se vorbește și cum comunică între ele, pentru a-și transmite informațiile. Tot acolo am făcut experimente de tratare a anumitor boli, cu ajutorul energiilor care apăreau prin efectul de formă piramidală și care accelerau vindecarea celulelor bolnave. S-au făcut și o serie de cercetări militare, legate de biocâmpuri și interferențele lor naturale sau induse. La începutul anilor ’80, oamenii de știință au demonstrat că celulele tuturor ființelor vii emit fotoni cu un debit de 100 unități pe secundă, pe centimetru pătrat. Cine este sursa acestei emisii de fotoni? ADN-ul din fiecare celulă. Reamintesc faptul că prof. univ. Traian Stanciulescu anumit-o “emisie de biofotoni” și a spus că aceasta reprezintă un “limbaj celular”, o formă de “biocomunicare intre celule și organism”. Un alt fizician român, academicianul Sorin Comorosan, a demonstrat capacitatea moleculelor de a avea câmp, de a se organiza și de a acumula informație. Noi am reușit să fotografiem aceste biocampuri la diferite persoane. De la Pitești în Egipt “Piramida înseamnă “om”

       – Interesul pentru piramidă avea o sorginte mult mai veche: aplecarea dvs. spre studiile de egiptologie!

       – Din experimentele făcute la sfârșitul anilor ’70 și în anii ’80, s-au conturat întrebări din domenii pe care noi nu le cercetasem până atunci. În 1979, reușisem să public primul articol pe zona aceasta a bio-câmpurilor, despre “Interferenta câmpurilor energo-informaționale naturale”, realizat de mine în colaborare cu prof. Dr. gen. Dumitru Constantin – Dulcan, medic neurolog, autorul celebrului best-seller “Inteligența materiei”. La sfatul său, m-am aplecat asupra egiptologiei și au început să mă pasioneze piramidele, forma și secretele lor. Din nefericire, interdicția impusa de regimul comunist de a călători în afara țarilor din blocul comunist mi-a amânat visul. De aceea, prima mea dorință, după 1989, a fost să merg în Egipt și să vizitez piramidele. Cu această ocazie am verificat mai multe din observatiile mele, făcute în piramida de la Pitești. Am văzut într-o cameră subterană o sală de baie, al cărei bazin se umplea prin sucționare, printr-un canal ce venea din Nil, situat în vale. (Amintesc faptul că în București, împreună cu un inginer constructor, făcusem o piramidă la scară mai mică decât cea de la Pitești și constatasem că, într–adevăr, forța de sucțiune a piramidei depășește cu mult posibilitățile vaselor comunicante. În anii din urmă, am încercat să recuperez acea piramidă, că să o punem în drumul unor izvoare subterane, pentru a putea să aducem apa la suprafață, prin forța de sucțiune a piramidei, în zonele în care nu exista o alimentare cu apă suficientă.)

       Întorcându-mă la memorabila mea excursie în Egipt, îmi amintesc că am avut un translator, un personaj foarte interesant. Era ortodox de rit copt, una din cele mai vechi forme ale creștinismului. Lui i-am spus că am făcut și noi o piramidă în România, care seamănă cu cea a lui Keops. Scoarță românească înfățișând o piramida. Și atunci, el mi-a spus că, în limba coptă, cuvântul “piramida” înseamnă și “om”, sau “lumină“. Tot în excursia în Egipt, m-am oprit la o piramidă-templu din Comombo închinat lui Isis și Osiris, zeii cei mari ai egiptenilor. Ghidul templului m-a “citit” și mi-a zis: “Simți ce energie puternică este aici? Dacă–mi dai trei lire iți arăt ceva ce te-ar putea interesa!” Într-o sală alăturată, pe un perete, era înfățișat Asclepios: cel mai mare medic al antichității egiptene, și care pornise de pe teritoriul nostru, al vechii Dacii, ca discipol al lui Zamolxe. Acolo, Asclepios are în mână două tuburi legate cu un clopotel cu o membrană, iar tuburile se pun în urechi. Oare nu este stetoscopul modern? (Câte documente sunt la ora actuala despre civilizațiile străvechi și câte ar putea fi descifrate?… Daca s-ar putea!…) M-am întors acasă din excursia in Egipt, și au apărut alte întrebări: dacă piramida emite energie, muntele, care are și el o asemenea formă uriașă, nu face la fel? Dar oamenii? Dar plantele și animalele?

       Mă mai preocupă și alte domenii. Inventatorul Corneliu Hopartean a realizat, după studiile mele, un stup în forma de piramidă care a primit medalii de aur la saloanele de inventică de la Bruxelles și București. Mierea produsă în acesti stupi devine mult mai pură și are caracteristici terapeutice mult mai pregnante. Am fost cooptată într-un grup de cercetători, în cadrul unui centru de cercetări ecologice, care a elaborat rețeta unui covor asfaltic pentru autostrăzi, cu proprietăți uimitoare, durabilitate mult mai mare în timp și cost mult mai ieftin decât ceea ce oferă acum firmele din domeniu (rezultatele cercetării au fost publicate într-o revistă științifică, “Nexus”, din păcate, cu o circulație restrânsă). Am fost prezentă cu rezultatele cercetărilor mele la Saloanele Internaționale de Inventică și am obținut și alte premii: în 2005, două medalii de aur pentru cercetările asupra spirulinei (o algă cu proprietăți terapeutice) și asupra “apei Pi” (apa energizată în piramidă). În 2006, aparatul “cromostimulator fotonic” (cu care am studiat influența spectrului de culori asupra creșterii plantelor) a primit medalia de aur la Salonul Internațional de la Geneva. În plus, țin o serie de conferințe științifice la OSIM, dintre care la ultima, prezentată în urmă cu patru luni, am vorbit despre ADN sir eprezentarile sale în cultura tradițională. Acum sunt foarte încântată să împărtășesc experiența mea și parcursul devenirii mele științifice cu tinerii supradotați pe care îi monitorizează Fundația “Henri Coandă“, cu care lucrez, alaturi de alte nume importante din mediul științific. Trebuie să vă spun că sunt deosebit de încântată să lucrez din nou cu tinerii.

       Pentru că, iată, avem în față o generație pregătită să preia de la noi ștafeta cercetării românești, o generație plina de entuziasm, care nu va suferi presiuni și opreliști din toate părțile, așa cum am suferit noi când am avut de înfruntat indiferenta forurilor superioare față de soarta cercetării românești. Îi mulțumesc revistei “Formula AS” că m-a făcut cunoscută în lume (în revista noastră au apărut două reportaje dedicate distinsei cercetătoare, n. red.), pentru că visul oricarui om de știință este să se facă înțeles și de publicul larg, nu numai de confrații săi de breasla. Nu-mi vine să cred că primesc și acum, din diferite colțuri ale lumii, ecouri ale interviului despre comunicarea la plante și memoria apei, pe care mi l-ați luat în urmă cu mai mulți ani și care a fost preluat de mai multe site–uri de internet. Îi mulțumesc, în mod special, d-nei director Sânziana Pop, care a intuit că cercetarea românească are merite incontestabile și e nevoie că ele să fie popularizate, pentru că de prea multe ori oamenii de știință străini și-au arogat merite ale cercetătorilor români, pentru simplul motiv că aceștia din urmă n-au găsit mijloace să–și facă cunoscute rezultatele. Iată, piramida noastră de la Pitești este devalizată, jefuită și degradată, dar a fost copiată identic și construită în Danemarca, pentru simplul motiv că statul român nu a asigurat brevetul nostru pe plan internațional.

Dumnezeu să o ierte!