Boli de ficat – Hildegard

Bolile de ficat şi de plămâni au des remedii similare, căci aceste organe depind mult unul de altul.

Splină, sânge, boli de creier, boli de ficat şi lipsă de putere.
Miere cu faină de castane.

Castanele comestibile au o mare putere de vindecare. Făina de castane comestibile se poate amesteca cu mierea de albine şi acesta miere se poate folosi la îndulcit ceaiuri sau se poate mânca aşa pe pâine. Făina de castane pusă direct în mâncare sau băuturi se face cocoloașe.

La fiecare 100g de miere se pune 1-2 linguri de faină de castane şi se amestecă bine până totul devine un amestec omogen.

Isop 

„Isopul are o putere aşa de mare căci nici măcar o piatră nu îi se poate pune în drum să-i oprească creşterea atunci când sămânța lui a fost sădită acolo. Isopul curăță cui îl mănâncă sucurile dăunătoare şi putrede şi face spuma rea să iasă (din corp) precum focul la mâncarea (din oală).”

Isop este bun la toate mâncărurile, mai bun uscat decât proaspăt. Întărește ficatul şi curăţă şi plămânii. “Cine suferă de tuse şi în acelaşi timp şi de plămâni şi cine suferă de tuse seacă (Keuchen) sau are respirația grea să facă sos de isop şi să-l pună la mâncare cu carne şi îi va merge mai bine. Cine folosește isop numai cu apă (ceai) sau cu vin numai, aceluia îi va dăuna în loc să-i ajute”

Deci ceaiul numai cu isop este dăunător ! Să nu se consume.

Dureri şi boli de ficat, dezintoxicare
Miere cu făină de castane comestibile

“Când te doare ficatul pulverizează castanele comestibile (făină de castane) şi pune-le în miere şi mănâncă-le des şi ficatul tău va fi vindecat“ (PL 1227 A)

Remediu universal pentru toate bolile de ficat 

« cine suferă cu ficatul să bea des elixirul de dude căci boala de ficat vine des din cauza la prea mult sânge cauzat de mâncare. Căldura şi sucul de dude elimină acest sânge căci sucul de dude este asemănător sângelui. Şi în mâncarea pe care el o mănâncă să pună un pic de oţet de vin (nu din altceva), căci ficatul se strânge din cauza tăriei şi a iuţelii oţetului. »

Elixirul de dude se foloseşte pentru un efect mai puternic împreună cu sandviș de șuncă de porc cu pâine integrala de grâu (în acest caz carnea de porc, care de fel nu este sănătoasă de loc se foloseşte ca remediu).

Elixir din dude

Reţeta : 50g de dude, 2 linguri de oţet de vin, 1 l de vin de calitate

Se fierb toate împreună timp de 5 minute, se filtrează printr-o pânză şi se pune într-o sticla curată care a fost sterilizată cu alcool în prealabil. Se bea 1 păhărel mic ca cel de ţuică (20 ml) înainte de masă.

Sandviş de şunca de porc

Din acea șuncă slabă (stil nemţesc) din carnea de picior de porc.

“(Bolnavul de ficat) să mănânce însă şi pâine (integrală) de grâu cu ceva şuncă de porc. Șunca să fie însă pusă în vin ca să îi se scoată otrava. Sucul uscat al șuncii este scos prin punerea în vin şi pâinea asta contractă ficatul ca să nu se umfle. Vinul în care s-a pus şunca să nu fie băut însă căci în el se află tot ceea ce este dăunător în carne.”  

Dr. Strehlow: “ Pâinea cu şuncă ajută mult la bolnavii de ficat care în general nu au putere.

Elixir de isop

«Când cineva suferă de ficat sau plămâni să ia lemn dulce şi ceva mai multă scortişoară şi isop mai mult decât primele două la un loc şi seminţe de fenicul mai mult decât primele trei la un loc şi să fierbă acestea foarte bine într-un vas curat şi să pună şi destulă miere ca să nu mai fie nimic amar din ierburi. Iarna îngroapă asta 9 zile şi 9 nopţi sub pământ iar vara numai 5 zile şi 5 nopţi. După aceea strecoară asta printr-o pânza şi bea-o. Cei bolnavi mai grav să bea 9 zile la rând. Dimineaţa se mănâncă ceva înainte să se bea. La cine nu este bolnav grav ajunge (o cură de) trei zile la rând. Fă asta des şi vei fi vindecat” .

Hildegard: “prea mult oţet fierbe mâncarea pentru a două oară şi o întăreşte aşa de tare căci nu mai poate fi digerată”

Deci puţin oţet de vin în mâncare fără să i se simtă gustul ajută la digerarea mâncării şi deci la toţi bolnavii de stomac, ficat, fiere şi cei slăbiţi care nu mai pot digera bine. Prea mult oţet însă dăunează ! Sa fie folosit numai oţet de vin şi nu din fructe sau esenţă de oţet ! Trebuie pus aşa de puţin încât gustul oţetului să nu-l întreacă pe cel al mâncării. Mai bine prea puţin sau deloc decât prea mult.

Praf de aloe vera

„Cine are gălbinare (hepatită) să pună aloe în apă şi dimineața ca şi seara când se duce la culcare să bea apa asta şi să facă asta de 3-4 ori şi va fi vindecat“

0,5 g de praf de aloe vera se pune într-un pahar cu apă peste noapte. A doua zi se toarnă apa asta într-un alt pahar fără să se deranjeze sedimentul de la fundul paharului şi se bea jumătate din ea dimineaţa şi cealaltă jumătate seara. Acest procedeu se repeta de 3-4 ori. După 3-4 zile dispare culoarea galbenă a pielii şi pofta de mâncare revine.

Dr. Strehlow: “Atentie, folosirea îndelungată la aloe duce la demineralizare, în special la pierderea de potasiu la care inima va suferi. Aloe nu se ia mai mult de 4-6 săptămâni şi nici în cazul când pacientul are pietre la fiere sau cancer la ficat cu metastaze.”

Boli de ficat, lipsă de aer, presiune în piept, amețeală, lipsă de concentrare, examene
Vin cu flori de levănțică

« Cine bea des vinul acesta cu levănțică îşi micșorează durerile din ficat şi din plămâni, abureala din piept şi îşi limpezeşte cunoaşterea şi gândurile”

20 g de flori proaspete sau 10g de flori uscate de levănțică se fierb cinci minute într-un litru de vin. Se foloseşte un vin de calitate, preferabil roşu şi de cel puţin 2-3 ani vechime. Se bea de trei ori pe zi, cald câte 20-30 de ml. În loc de vin se poate folosi miere fiarta cu apă. Asta e valabil pentru toate remediile unde vinul nu se poate bea. Vinul fiert însă nu mai are decât 2-3 % alcool şi la 20 ml alcoolul nu are un efect dăunător ci chiar transportă substanţele la creier care are o barieră naturală.

Pietre la fiere, hepatită cauzată de acestea
Semințe de saxifraga (pătrunjel de câmp) în vin 

Cine are gălbinare (hepatită) să zdrobească seminţe de saxifraga (pătrunjel de câmp sau ochiul şoricelului) în vin şi să bea vinul asta des după masă şi hepatita va dispărea căci de multe ori ea este cauzată de o vărsare a fierei şi aşa ceva duce des la o împietrire a omului sub forma unei pietre” 

Pe latină şi germană planta se numeşte “crapă-piatra” căci creşte pe pietre şi are putere să spargă piatra.

10g de seminţe de saxifraga, 1 litru de vin. Praful se lasă o oră în vin după care se strecoară şi se bea de 3 ori pe zi câte 20 ml după masă. Elimină pietrele de la fiere care cauzează şi hepatita.

Hepatită, boli de ficat, alte boli
Apa cu diamant

Hildegard “Cine are hepatită să pună un diamant (șlefuit sau neșlefuit) în vin sau apă, să să bea ce este deasupra lui şi el va fi vindecat” 

Acesta este un remediu aşa de eficient încât multe alte remedii de la Hildegard nu mai sunt necesare la aceasta boală. Diamante neprelucate mici se pot obţine relativ ieftin. Se poate folosi şi un inel cu diamant, cine are.

Hepatita
Năsturel de baltă (Brunnenkresse)

“Când cineva are hepatită sau febră să prăjească (3 linguri) de năsturel de baltă (Brunnenkresse / Nasturtium officinale L) în ceva unt şi să mănânce asta cald şi des (zilnic) şi el va fi vindecat, căci năsturelul împrăștie sângele şi sucurile coagulate”

Atenţie: Acest năsturel nu este prea bun ca aliment, ci numai ca remediu.

Forţa unui leac după cum spune des Hildegard are nevoie de o forţa opusă ca să-şi facă efectul, deci când omul are o anumită boală o plantă anume actionează asupra bolii pe care o găseşte in corp având un efect pozitiv la vindecare, în timp ce unui om fără boala aceasta îi va dăuna.

Năsturelul de baltă mâncat, nici nu ajută la om, dar nici nu îi dăunează prea mult”.

Hepatita (gălbinare)
Inhalaţii cu frunze de soc şi vin cu vlăstari de soc

Hildegard : “cine are gălbinare (hepatită) să pună frunzele de soc pe piatra încinsă de la baie cu aburi (saună) şi să le stropească cu apă. Să pună şi vlăstarii de soc în vin aşa încât el să le ia gustul lor şi să bea vinul ăsta cu măsură în timpul băii cu abur. Şi când iese din baie să se pună în pat ca să transpire. Să facă asta des şi va fi vindecat”.

    Not Tags

Leave a Reply