Din multe puncte de vedere, știm ce-ar trebui să facem pentru a combate stresul care se insinuează în viața noastră, și aceasta în plan teoretic și practic deopotrivă. Astfel, mișcarea fizică reprezintă una dintre armele esențiale în lupta cu stresul, urmată de alimentația corectă (lipsa unor vitamine și minerale poate fi în strânsă legătură cu apariția simptomelor stresului) și în ansamblu, un regim de viață cât mai sănătos, bazat pe consum de fructe, legume și lactate, și cu minimum șapte ore de somn în fiecare noapte.

Da, știu că pentru cele mai multe persoane așa ceva este pur și simplu o iluzie. Un asemenea mod de viață este dificil de întreținut, tocmai ca urmare a multiplelor solicitări de care avem parte atât la serviciu, cât și acasă. Tocmai de aceea se întâmplă uneori să ne confruntăm cu puseuri nervoase, pe care cu toții le punem pe seama stresului. Acestea pot surveni în două situații: fie (de cele mai multe ori) într-un context de tensiune și încordare maximă, fie aparent “din senin”, când nimic nu ar anunța acest lucru.

În ambele cazuri, poți preveni sau remedia această neplăcere, numai cu ajutorul respirației. Inspiră și expiră adânc și rar. Atunci când aerul ajunge în extremitatea inferioară a plămânilor, pulsul este mai lent, tensiunea arterială scade, musculatura se relaxează, iar în plan psihic se va observa, în foarte scurt timp, o destindere evidentă.

Acest cumul de efecte pozitive va fi cu mult mai mare dacă vei ține cont de un amănunt: obișnuiește-te să practici respirația abdominală, și nu din piept. Respirând în piept, avem reflexul firesc de a încorda mușchii pectorali, ceea ce vă duce la intensificarea ritmului respirației și, în consecință, la insuficienta oxigenare a creierului. La polul opus, prin respirația abdominală, întreg organismul primește aportul optim de oxigen.

Ar trebui să luăm exemplu de la bebeluși, care au reflexul de a respira abdominal, dar pe măsură ce înaintează în vârstă, pierd acest obicei. Respirația este singura funcție organică pe care o putem îndeplini la nivel atât conștient, cât și inconștient.

O serie de studii efectuate în străinătate au evidențiat faptul că numeroase femei care practică respirația conștientă măcar zece minute pe zi se confruntă de mult mai puține ori cu enervantele migrene (cauzate, de cele mai multe ori, de stres) și de asemenea, prezintă și ameliorări considerabile ale unor suferințe cronice.

Prin urmare, când ai la dispoziție câteva minute de răgaz, izolează-te în biroul tău, stai comod pe scaun cu ochii închiși și practică respirația abdominală. Ideal ar fi dacă ai putea să–ți și imaginezi modul în care aerul intra în plămânii tăi și revigorează organismul. Pentru a obține efect maxim, nu ai nevoie de alte stimulente externe (ceaiuri, lumânări parfumate, esență de lavandă). Bineînțeles că și acestea au rolul lor, dar în situația de față ne referim mai mult la ameliorarea efectului și mai puțin a cauzei.

Respirația abdominală

Un abdomen plat nu se poate obține fără întărirea tuturor mușchilor abdominali. Respirația corectă este o componentă prealabilă. Simpla expirație este o activitate importantă care antrenează mușchii abdominali. Iar solicitând mușchii abdominali, luați cunoștință de întreg corpul dumneavoastră, ceea ce duce la eliminarea stresului. O respirație bine controlată favorizează eliminarea toxinelor și permite în același timp o bună poziționare a abdomenului.

Iată un exercițiu foarte simplu de realizat:

Stând lungită pe spate, cu genunchii îndoiți și cu o mănă pe abdomenul inferior, vă concentrați asupra mișcărilor abdominali. Inspirați și umflați burta, apoi expirați îndelung.

Respirația abdominală

În qigong se ține seama de legătură între respirație și mișcările executate. Este stimulată astfel o respirație abdominală pentru că respirația abdominală este respirația normală.

Cine a văzut cum doarme un bebeluș în pătuțul lui a observat  și cum abdomenul i se ridică încet și ritmic. Prea puțin ai să vezi pieptul, clavicula sau umerii mișcându-se în timpul respirației.

De ce oare nu respirăm corect? De ce trebuie să reînvățam cum să respirăm? În principal e vorba de 2 cauze:

      – postura impusă prin canoane sociale. La școală copiilor li se spune să stea drepți și să țină capul sus, poziție ce nu favorizează respirația abdominală. Cei care a  făcut armata au trebuit să scoată și pieptul înainte. În plus, modelele actuale de atracție fizică vorbesc de stomacul plat și bumbăreață cabrata în spate… (recunosc, întotdeauna am să fiu impresionat de o femeie care știe să meargă pe tocuri)

      – păstram tensiune în mușchii pieptului și ai abdomenului ca urmare a emoțiilor negative  pe care le trăim.

Iți amintești cum respiri când te sperii? Sau cum resufli  adânc după sperietură? De obicei sperieturile se înmagazinează la nivelul pieptului sau al abdomenului, iar mușchiul diafragmei este cel mai vulnerabil (acel nod în stomac ce apare și când te sperii, dar și când ai o emoție puternică și pozitivă)

Vestea bună este că 20 de minute de exerciții pe zi pot echilibra efectele descrise mai sus.

În final, practica unei respirații abdominale are următoarele efecte:

        -se îmbunătățește sistemul de eliminare a reziduurilor toxice din organism pentru că este pus la lucru într-un mod blând, întregul sistem digestiv. În pus, aceste mișcări ajută ficatul să lucreze mai bine.  Mai puține toxine în organism = o piele netedă, strălucitoare și elastică.

       – sistemul cardiovascular funcționează mai bine.

       – o diafragmă mai suplă înseamnă emoții “arse” de la nivelul corpului, deci o capacitate mai mare de relaxare: adică somn mai odihnitor, situații grele depășite.

Respirația abdominală

Tehnica respirației complete nu este așa de simplă pe cât ar putea să pară la prima vedere. Are mai multe faze:

• respirația abdominală;
• respirația mijlocie;
• respirația superioară.

Este recomandat ca această respirație să se efectueze numai pe nas.

1) Respirația abdominală

Respirația abdominală sau diafragmatică este de tip profund, caracteristică bărbaţilor. Ea se numeşte abdominală sau diafragmatică pentru că se realizează cu ajutorul diafragmei.

Respirația abdominală se execută în poziția șezând și culcat. Atenția este concentrată asupra regiunii abdominale.

Se expiră, peretele abdominal presând spre înăuntru. Inspirați încet şi degajaţi treptat diafragma. Abdomenul se umflă şi partea inferioară a plămînilor se umple cu aer.

În timpul respiraţiei abdominale se umplu cu aer numai părţile inferioare ale plămînilor. Cutia toracică rămânând aproape nemişcată.

2) Respirația mijlocie

Respiraţiei mijlocii i se mai spune şi costală. În respiraţia costală se umple cu aer, în special, partea mijlocie a plămânilor. Se execută tot în poziţiile şezând sau culcat. Atenţia este dirijată spre coaste. După o expiraţie energică se inspiră încet pe nas.

La expiraţie coastele se strâng, aerul fiind eliminat numai pe nas. Abdomenul şi umerii rămân aproape nemişcaţi

Această respiraţie necesită o mai mare putere de concentrare dar, cu timpul, vine şi succesul.

3) Respirația superioară

În acest tip de respiraţie se ridică numai coastele superioare, umerii şi claviculele. Poziţia de plecare nu are importanţă. Atenţia se concentrează numai asupra plămînilor şi a bunei executări.

După expiraţie se inspiră lent, ridicîndu-se claviculele şi umerii, aerul trecând pe nas umplând numai vârfurile plămânilor. Abdomenul şi partea mijlocie a cutiei toracice rămân nemişcate.

Aceste exerciţii respiratorii executate corect, pe rând, fără hiatus, începând cu respiraţia abdominală, continuând cu cea mijlocie şi încheind cu respiraţia superioară, constituie respirația yoghină completă.

Când expirăm în respiraţia completă, începem cu abdomenul, continuăm cu zona mijlocie şi apoi cea superioară. Se reia ciclul.

Avantaje

Efectul respirației complete este imens. Ea contribuie la întărirea întregului organism.