Încearcă să pui o broască într-o oală, umple oala cu apă şi începe să încălzești apa.
Pe măsură ce temperatura apei începe să se ridice, broasca își ajustează temperatura corpului în consecință.
Ea continuă să-și adapteze temperatura corpului cu temperatura crescândă a apei. Doar când apa e pe cale să ajungă la punctul de fierbere, broasca nu se mai poate adapta. În acest moment, decide să sară afară, dar nu poate face asta, pentru că şi-a pierdut toată puterea în a se adapta la temperatura apei în creștere. Foarte curând, broasca moare.

Ce a ucis-o? Gândeşte-te la asta!

Ştiu că mulţi dintre noi vor spune apa clocotită dar adevărul e ca a fost propria ei incapacitate de a decide când să sară afară.

Sindromul broaștei fierte este cel care ne face să ne obișnuim și cu bolile fizice care nu dor prea tare de la început dar cu care ne obișnuim și le „ducem pe picioare” până când devin cronice – în loc să remediem încă de la început, boala devine din ce în ce mai gravă și vom cheltui mult mai multe resurse și efort în a ne vindeca decât dacă am fi reacționat la primele simptome. Obișnuirea treptată cu nefericirea  face omul să suporte job-uri care nu-i aduc împlinirea scontată inițial, pentru că a investit deja timp și energie pentru a se adapta mediului și i se pare mai complicat să o ia de la capăt. Obișnuirea treptată cu abuzul poate fi văzută cu ușurință și în apatia socială prin care o societate reacționează la abuz și la nedreptate sistemică (România e cel mai bun exemplu).

Tolerarea abuzului și nefericirii consumă enorme resurse mentale și emoționale prin efortul de auto mințire și disonanță cognitivă – la final omul se supune fatalist destinului, uitând că înainte de a accepta o situație e mai indicat să încerce să o schimbe. Cu cât trece timpul cu atât i se pare prea târziu și își va adapta gândirea considerând cu atâta merită și atât a putut. În realitate omul poate mult mai mult în momentul în care înțelege cum propria minte îi poate fi și stăpân și sclav și în loc să se supună efortului de a suferi nefericire, poate alege efortul de a suferi schimbare.

Primul efort duce la depresie, anxietate și panică, cel de-al doilea efort aduce entuziasm, încredere în sine și curaj. Salvează-te înainte de a atinge punctul critic de non-retur, când nu mai ai energie să speri și să crezi că se poate și altfel. Înainte de a-ți obliga inteligența să-ți justifice erorile, încearcă să schimbi situația.